Slovenia: Manifestaţii ale angajaţilor din căminele de bătrâni

Sute de angajaţi ai căminelor de bătrâni din Slovenia au manifestat vineri în apropiere de Ljubljana pentru a protesta faţă de lipsa de mijloace în sectorul lor pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Principala manifestaţie a avut loc la Domzale, la 10 kilometri nord de capitala Ljubljana, dar şi în numeroase alte cămine de bătrâni din ţară, unde personalul a ieşit timp de 15 minute pentru a-şi face cunoscute revendicările.

Un protestatar a citit un comunicat al Asociaţiei căminelor de bătrâni în care se sublinia, printre altele, că "nu vom păstra tăcerea într-un moment în care autorităţile, pe fondul pandemiei, încearcă să transforme căminele de bătrâni în spitale de îngrijire cu costuri reduse".

Textul a mai adăugat că azilurile de bătrâni din Slovenia nu au fost pregătite să facă faţă pandemiei şi au fost abandonate în voia sorţii.

Ţara a reuşit să limiteze deocamdată răspândirea maladiei, dar căminele de bătrâni au fost serios afectate.

La 19 aprilie, rezidenţii din azilurile de bătrâni au reprezentat 58 din cei 80 de morţi din ţară.

La rândul său, Ministerul Sănătăţii a afirmat că aceste manifestaţii au avut motivaţii "politice".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)